A murit Mihai Șora. Soția scriitorului și filozofului de 106 ani a anunțat decesul acestuia pe Facebook: „Ai fost fericire pură”

    0
    201

    Filosoful și scriitorul Mihai Șora s-a stins din viață în 25 februarie, potrivit anunțului postat pe contul său oficial de facebook. Șora avea vârsta de 106 ani.

    „ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

    Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin. E frig fără tine, iubitule”.

    Cine a fost Mihai Șora:

    Născut în 7 noiembrie 1916, la Timișoara, Mihai Șora a fost considerat un reper pentru lumea intelectuală a României. Extrem de activ pe rețele de socializare, Șora a fost mereu prezent la protestele din piata victoriei din 2017 – 2018.

    A urmat studii de filosofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre altii, pe Nae Ionescu, după care a plecat la Paris, unde a obtinut titlul de doctor in filosofie, devenind pentru o vreme cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique. Revenit in tara, s-a dedicat unei vaste activitati editoriale, regandind din temelii colectia „Biblioteca pentru toti”, in care vor aparea in deceniile sapte, opt si noua cele mai importante carti ale culturii universale. Din anii ’70 a inceput sa publice dialoguri filozofice in revistele literare, care mai tarziu vor alcatui carti de referinta in filozofia romaneasca. Dupa 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si a ocupat fotoliul de ministru al Invatamantului in primul guvern de dupa revolutie (Templul Coral).

    După evenimentele din decembrie 1989 a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990). Șora a precizat că și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai.

    În anul 2000, Mihai Șora și alți intelectuali (Sorin Vieru, Horia Roman Patapievici) s-au alăturat unei manifestații împotriva lui Corneliu Vadim Tudor și a extremismului politic.

    Mihai Șora a fost unul dintre oponenții vocali ai modificărilor la legile justiției, care au declanșat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranților, în ciuda vârstei înaintate. Poziția sa în cadrul demonstrațiilor: „Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele „democrației”, al poporului… În numele „democrației populare. Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minții guvernanților. Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap!”

    sursa :  /www.g4media.ro/

    Lasă un răspuns