A treia zi de când se stă la coadă în Rusia pentru a semna listele pentru susținerea candidaturii lui Boris Nadejdin în cursa prezidențială

0
78

După ce Ekaterinei Dunțova nu i s-a permis să adune semnături, Nadejdin a rămas singurul candidat pacifist care e generat entuziasm anti-Putin în rândul populației. Analiștii se tem că Nadejdin nu va fi admis în cursă de Comisia Electorală Centrală.

Inițial, Nadejdin a fost considerat un proiect al Kremlinului pilotat de Serghei Kirienko, adjunctul șefului Administrației prezidențiale. Kirienko și Nadejnin au lucrat împreună în anii 1990.

Boris Nadejdin a fost membru în Uniunea Forțelor de Dreapta, o formațiune politică liberală și reformatoare, care l-a susținut pe Putin, în primele mandate prezidențiale. Unii comentatori afirmă că proiectul Nadejdin, inițial menit să legitimeze alegerile, ar fi scăpat de sub controlul Kremlinului.

Candidatura lui Nadejdin ar putea crea probleme neașteptate lui Putin și favoriza apariția unei mișcări politice de protest care să-i amenințe regimul.

 

Boris Nadejdin, un fost deputat de opoziţie în vârstă de 60 de ani, desfăşoară o campanie riscantă de a-l contracara pe Vladimir Putin la alegerile pentru preşedinţia Rusiei şi afirmă că apelul său pentru a se pune capăt războiului Rusiei în Ucraina i-a impulsionat candidatura, relatează Reuters.

Nadejdin, care apare uneori la televiziunea de stat, unde critică autorităţile înainte de a fi întrerupt rapid de prezentatori, trebuie să strângă 100.000 de semnături în întreaga Rusie până la sfârşitul lunii ianuarie pentru a-i fi înregistrată candidatura, transmite Agerpres.

Susţinătorii săi afirmă că a depăşit deja pragul de 100.000 de semnături, obţinând un sprijin considerabil la Moscova şi Sankt Petersburg, dar are încă nevoie de mai multe din în alte zone ale Rusiei, deoarece semnăturile trebuie să fie repartizate în cel puţin 40 de regiuni ale uneia din cele mai mari ţări din lume.

Nadejdin a declarat că are încredere că va fi înregistrat în calitate de candidat la prezidenţiale şi că a fost surprins de modul în care apelul său de a se pune capăt războiului Rusiei în Ucraina a determinat oamenii să stea la coadă în plină iarnă rusească şi în străinătate pentru a-şi depune semnăturile în sprijinul său.

observatornews.ro/extern

 

Lasă un răspuns